VIDEO | Petre Roman, despre falimentul Silicon Valley Bank: „Nu cred că va exista o nouă criză economică”

Publicat: 17/03/2023, 12:39

Petre Roman, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta este de părere că nu va exista o nouă criză economică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Silicon Valley Bank și-a asumat, într-un anumit moment, când exista lichiditate, niște riscuri excesive. Toți banii pe care îi aveau i-au pus în fonduri de investiții, iar acum au constatat că 93% din activele băncii nu sunt asigurate. Asta este enorm. A trebuit să intervină statul american, respectiv Trezoreria americană”, a declarat Petre Roman.

Sistemul bancar stă, înainte de orice, pe maximă încredere, spune acesta.

„Elveția este așezată temeinic. Zilele trecute am văzut că acolo sunt câteva dintre cele mai importante firme de negocianți în petrol, gaze, minerale. Anul trecut, profitul a fost de 115 miliarde de dolari. În anul 2022, excedentul cantonului Geneva a fost de 1 miliard de dolari.

La Geneva predau două cursuri: unul de relații internaționale și politică globală, iar celălalt este pentru management economic și financiar, care se numește luarea deciziilor sub risc și incertitudine, din perspectiva piețelor economice și financiare”, a mai spus fostul premier.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură...
Cele mai frumoase femei. O zodie le întrece pe toate
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
În urmă cu 43 de ani, românul Dumitru Prunariu ajungea în spaţiu
×